joi, 3 ianuarie 2013

Sentimentul suprem

20:42, am venit de la munca si stau intins in pat. Gandirea mea este departe..spre un soare calduros, o mare calda si intinsa cat doua orizonturi, o plaja goala..si un cuplu dragut chicotind. Da, ma gandesc la iubire.
Ma gandesc la iubirea pe care am primit-o dar nu am impartasit-o, pe care am simtit-o, dar nu mi-a fost impartasita, sau pur si simplu iubirea care a fost impartasita de ambele parti si pur si simplu nu a durat. De ce? De ce consecinta iubirii trebuie mereu sa doara? De ce regretele apar si se intiparesc in sufletul, mintea si personalitatea ta, te marcheaza si te schimba fara sa vrei? De ce gandim mult mai clar DUPA ce ranim persoana iubita, si nu in momentul in care trebuie? De ce ne lasam influentati de orice lucru minor, orice vorba, orice gest? DE CE?
Nu am aceste raspunsuri. Nici tu, cititorule, nu le ai. Pentru ca in momentul in care simti ce am expus mai sus, simti fara sa poti explica. Cum nici iubirea nu se poate explica de altfel. Cand iubesti, de fapt idolatrizezi persoana iubita. Nu poti deslusi nici macar un singur defect la ea, nu pot intrevedea nici o alta personalitate a ei. Cand iubesti, ea este perfecta in ochii tai, iar mandria ca este a ta te duce la apogeul satisfactiei sentimentale.
Comparand acest apogeu cu un o inaltime foarte mare, consecinta urcusului este logica vietii: coborasul. Ideea e ca o data ce ai ajuns cu iubirea la un asa zis apogeu, coborasul nu e niciodata lin. Pur si simplu vantul te darama, pietrele aluneca sau poate persoana de langa tine iti face vant, satula de suferinta pe care i-ai provocat-o. Cert este ca nu cazi domol. Cazi brusc, in cadere insa simti o libertate cum nu ai simtit niciodata. Negare.
Impactul cu realitatea insa, lasa un crater imens in sufletul tau. Lasa o urma de regret, de neputinta, de durere acuta. Ai prefera durere fizica inzecita, decat sa ai sufletul zdrobit. Si totusi, nu ni se da de ales. Noi ne impacam in timp cu ideea, vedem ce si unde am gresit si spunem ca invatam din greseli. De fapt, niciodata nu o facem. Cand iubesti, faci mereu aceleasi greseli, sperand ca persoana de langa tine sa fie diferita.  Atat de diferita incat sa nu iti bage greselile pe care constient, le faci.

Daca te gandesti acum ca am scris plangand aceste randuri, te inseli stimate cititor. Am insa momente de nostalgie, melancolie, in care chiar daca as avea cu cine sa vorbesc, prefer sa ma exprim in scris. Da, am suferit mult si da, voi suferi cu siguranta. Dar prefer sa cunosc iubirea si sa imi asum suferinta, sperand totusi la "cea speciala", decat sa refuz sentimentul suprem si sa imi pun singura intrebare "ce-ar fi fost daca..?" . Sper ca m-am facut inteles. Va pup!.

2 comentarii:

  1. Foarte Frumos.. cuvintele tale sunt adevarate.. si cel putin eu le inteleg... In dragoste se poate orice... dar se fac si multe greseli.. greseli care se repeta chiar daca noi zicem .." nu se va mai repeta.." Te puuup !!

    RăspundețiȘtergere